Dacă

- Îţi plac copacii?
- Nu prea, de ce?
- Eu sunt un copac.
- Daca ai fi un copac, aş iubi copacii. I-aş uda în fiecare zi şi aş vorbi cu frunzele lor atunci când se veştejesc şi cad, le-aş vorbi ca unor copii ce trec prin adolescenţă şi au nevoie de un părinte. Iar iarna, atunci când va ninge şi crengile vor fi acoperite de fulgi îngheţaţi de zăpadă, voi veni şi voi avea grijă să nu le mai fie frig, îi voi curăţa de alb şi de ţurţuri şi le voi îmbrăca scoarţa în raze proaspete de soare.
- Şi primăvara?
- Primăvara, în semn de mulţumire, mi-ar dărui flori multicolore şi cele mai gustoase fructe, cele din vârf la care se ajunge cel mai greu. Restul sunt pentru ceilalţi, cei ce au nevoie de un zâmbet sau o mireasmă, cei ce vor sa dea gust vieţii.
- Şi eu ce copac aş fi?
- Tu ai fi un cireş, cireşul meu roşu. Nici prea mare dar nici prea mic, ci potrivit, perfect pentru mine. M-aş răcori la umbra ta de fiecare dată când pielea îmi ia foc şi aş apela la liniştea ta de fiecare dată când literele unei cărţi refuză să colaboreze cu mine.
- Daca m-ai face cireşul tău, ţi-aş promite că-ţi pregătesc un covor de iarbă moale pictat cu cea mai frumoasă nuanţă de verde din natură, pe care să-ţi poţi odihni gândurile şi trupul de fiecare dată când mă vizitezi. Te-aş iubi mult şi aşa, ştii?
- Dar te-aş face să suferi.
- Despre ce vorbeşti? Ai spus că ai avea grijă de mine...
- Da, dar uiţi că într-o zi ar trebui să te las singur. Oamenii se sting mult prea repede iar copacii veghează mai multe generaţii de-a lungul şederii lor pe pământ.
- Atunci nu vreau să fiu niciodată un copac.
- Nici dacă eu aş fi un copac?
- Dacă tu eşti copac, şi eu sunt copac. Dacă tu eşti om, şi eu sunt om. Dacă tu nu eşti, nici eu nu sunt.