Dor

Dragă dragoste,

Ştiu că ţi se mai zice şi nebunie, sau durere. Ai atât de multe porecle încât uneori mă întreb care este numele tău adevărat. Cum m-ai înşelat de atâtea ori, m-am gândit să-ţi scriu o scrisoare de despărţire, să-ţi spun că nu te mai vreau şi că nu te voi mai căuta. Îmi amintesc când ai apărut prima dată, în noiembrie. Fusese ziua mea şi te-am luat ca pe un cadou, încercând să te posed. În schimb, tu ai pus stăpânire pe mine, m-ai dezbrăcat de hainele multicolore şi m-ai îmbrăcat în rosu. La început mi-a plăcut, îmi simţeam roşul din sânge şi simţeam cum sângele îmi aleargă prin vene mărind si micşorând intenstitatea fericirii care pulsa prin mine. Apoi au apărut complicaţiile. Am întalnit pe cineva care nu credea în tine şi vrând să-i dovedesc că existi şi că te cunosc, l-am lăsat să arunce o privire înăuntru. Dorinta lui de a te găsi era prea puternică, asa că nu a putut avea răbdare şi a început să cotrobăie prin toate colţisoarele sufletului meu lăsând urme peste tot şi distrugând fără să-şi dea seama toate locurile unde căutase. Şi pentru că îşi folosea numai ochii, nu a găsit nimic. Când i-am zis că trebuia să simtă si nu să vadă, mi-a zis că este prea obosit dar că va ţine cont de sfatul meu în viitor. Mi-a mulţumit şi a plecat, lăsând în urma lui mici găuri prin care sângele începuse să iasă. Acum roşul îmi păta şi pielea albă, făcându-mă să mă simt murdară. Am venit la tine cerându-ţi alte haine de altă culoare, dar m-am trezit imbrăcată în nergu. Mi-ai zis că doar asta ai la dispozitie acum, că doar asta poate acoperi petele de sânge. Atunci te-am intrebat cât va mai fii nevoie să port acest doliu şi în cât timp mi se vor vindeca rănile. Mi-ai răspuns că atunci când se vor vindeca rănile voi fii în roşu din nou, dar roşul nu va mai fii niciodată pur deoarece se vor vedea urmele. Tot atunci mi-ai mai spus să am mai multă grija data viitoare cand las pe cineva înăuntru, pentru că din momentul în care te-am cunoscut vei trăi în mine pentru totdeauna. Dar nu te-am ascultat şi am continuat să îmi susin punctul de vedere, ocazional încercâd să-l demonstrez celor care credeam eu că au sufletul să simta. Auzisem de la cel care mi te-a dăruit că numai dăruindu-te mai departe pot ajunge din urmă acea fericire. Îmi era dor să simt roşul din sânge cum aleargă prin vene, şi am rămas doar cu dorul...