joi, 2 septembrie 2010

Lalele


Îţi aminteşti lalelele roşii care m-au făcut cea mai fericită fată din lume? Au fost 5, 5 flori potrivite aduse împreună de o panglică roşie, abandonate în miezul dimineţii pe preşul tocit din faţa uşii mele. Nu a fost cel mai frumos, ci cel mai sincer dar de primăvară care mi-a fost dăruit cândva, căci ce poate fi mai sincer decât roşul micilor petale de lalea creat aproape special ca să te aprindă.
Le-am ridicat încet, cu grijă, ca şi cum mi-aş fi ţinut în mâini propriul vis împlinit. Le-am dus spre buze de parcă aş fi vrut să le gust, dar ştiam deja aroma fericirii deoarece o găseam mereu, din abundenţă, pe buzele tale. Le-am mirosit în schimb, minute întregi, încercând în zadar să le inhalez şi tânjind în secret dupa fragilitatea ce se afla în corpurile lor firave, gândindu-mă daca-aş putea să fur măcar puţin. Le-am lăsat în final jos, să se odihnească, cu zâmbetul pe buze şi inima dansându-mi in piept. Erau ale mele acum, ale noastre. Puteam să le privesc cum respiră şi aveam de gând să le păstrez, aşa cum am păstrat şi cel mai frumos dar ce putea fi daruit vreodata- iubirea ta, ascunsă într-un plic, sub preş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu