"Este oribil felul cum se despart doi oameni care s-au iubit. Două rude îndepărtate, doi prieteni, două cunoştinţe vagi se pot revedea oricând, dar între doi îndrăgostiţi totul s-a terminat. Te-a interesat cel mai mic eveniment din viaţa celuilalt, ai suferit sau te-ai bucurat împreună, ţi-ai făcut o mie de planuri, şi deodată totul trebuie să-ţi devină egal. Atâtea emoţii împărtăşite trebuie acum să le acoperi, căci ele au avut o valoare numai pentru că au vibrat amândoi, şi, singuri, fiecare s-ar fi emoţionat în alt chip. Trebuie să arunci cu totul anii aceia şi să nu mai păstrezi nimic, după cum la un cancer, dacă vrei să salvezi ceva, trebuie să tai carnea profund, de pe unde nu vezi nici un început de boală. În acelşi timp, despărţirea se face meschin. Au avut atâtea momente admirabile împreună şi, totuşi, în ultima clipă, neagă totul, murdăresc totul... se pedepsesc cât mai tare ; şi aceste clipe, fiind ultimele din viaţa lor comună, vor fi mereu prezente în minte, oricât ai incerca să te gândeşti la ceva mai bun."

                                                                                                Anton Holban, IOANA

Vreau, fără regrete

Să mă trăiesc
într-o zi de februarie,
când soarele stă în avarie.
Să-mi fac un bagaj și să fug
undeva pe o plajă la mare
nici tu să nu știi cine sunt,
iar eu să nu știu ce mă doare.
Apoi să visez la nisip
așa cum îl știm împreună
pe note de sol, de mi și de lună
în noaptea ce ne consumă.
Să fiu fericit când zâmbești,
să simt o imensă chemare
atunci când începi să iubești
frânturile vieții amare.
Tu știi să trăiești ca nebunii -
mereu să te bucuri de val,
și ajungi să îți cheltui cuvinte
ce ajung să te-înece la mal.
Eu azi te trăiesc ca pe-un vis
și încerc să te caut în mine
căci seară de seară tu ai deschis
un zâmbet ce trece și vine.

A fost odată ca niciodată

Dragă Olivia,


Tristețea vine uneori cu lipsa cuvintelor sau cu niște cuvinte aduse de departe, din trecut. Să citești cuvinte scrise cândva - demult - și să simți presiunea adevărului din ele este un lucru foarte trist, mai ales atunci când înainte erau cereri nebunești ce păreau imposibile. În prezent adevărul te va face să te simți înțeleaptă și te va îndemna să scrii din nou- ceva, orice, însă nimic nu este mai dureros ca un suflet ce și-a pierdut cuvintele. Vor trece săptămâni, poate chiar luni până când sufletul tău se va deschide din nou celorlalți într-un mod în care acesta să poată fi citit, însă nici atunci el nu va putea fi înțeles pe deplin căci nu fiecare inimă bate în ritmul celeia pe care o deții. Să nu renunți niciodată la cuvinte, nici măcar în lipsa faptelor, căci ele sunt mai importante pentru noi decât pentru lumea întreagă. Doar noi vom știi să le culegem și să le umplem, doar noi le vom păstra și le vom prețui așa cum nimeni nu ar fi făcut-o vreodată. Noi le vom vedea înaintea tuturor, și le vom dărui exact atunci când trebuie, persoanei potrivite.

Îți dăruiesc cuvântul meu de iarnă, doar tu vei știi...
"miracol"

ESCAPÁDĂ

Mă iubești pentru că sunt nebună și ești nebun pentru că mă iubești.

pulovere pe gât

să ne strângem mai tare în brațe

Sunt filmele care ne fac să iubim mai mult cele la care am plâns.

Scrisori către o necunoscută

Dragă Olivia,

Marți este ziua mea de spălat vase.
Nu o fac cu plăcere și câteodată chiar uit să o fac, lucru care îi înnebunește pe ai mei făcându-i să țipe la ușa mea târziu în noapte. Nu o fac toată ziua, doar seara- atunci când în sfârșit casa prinde viață și toată familia se adună la un loc. Poate vei face și tu asta într-o zi, și sper să o faci cu plăcere.
Mă gândesc la el când o fac, mă gândesc că el face asta în fiecare zi și-mi amintesc de zilele când bucătăria mea era ocupata cu el. Era aproape dezbrăcat, cu capul sprijinit mereu în dulăpiorul de deasupra chiuvetei și cu apa fierbinte dată tare, ca nu cumva să rămână vreun strop prizonier în robinet. Stăteam și-l priveam de pe scaunul meu din bucătărie, analizându-i spatele, gambele și orice aș fi gasit interesant în mișcările lui, însă nimic nu era mai fascinant ca ușurința cu care făcea asta. Nu a refuzat niciodată și știam că nici nu o va face, căci priveliștea nu era singura de care puteam să mă bucur. Îmi plăcea să mă încolacesc in jurul lui și să-l sărut pe umăr sau pe gât, să îl cuprind cat pot de mult și să-l îmbrățișez cât pot de tare iar apoi să îmi plimb degetele de-a lungul pielii lui ocupate. Și lui îi plăcea asta, căci își pierdea un pic din concentrare și se-ntindea către buzele mele care îl răsplăteau numaidecât cu un sărut. Să îți privești iubitul cum spală vase în miezul nopții este un lucru minunat, mai ales atunci când vara este la fereastră.
Toamna vasele se spală mai greu, dar cu o amintire ca aceasta aproape că se spală singure.